Rezumat

Mi-am baut gandul si mi-am fumat speranta. Apoi am plans alcoolul. Am secatuit, nimic in mine n-a mai ramas hidratat, m-am consumat si am rezumat:

Punctul ala fix de pe perete incepe sa nu mai aiba sens, l-am tot privit si prin el mi-am filtrat fiecare gand. L-am intors pe o parte si alta, pe el, gandul, si cand am vazut ca ma invart in cerc inchis am schimbat unghiul. Dar punctul tot punct a ramas din orice unghi. Raspunsul a fost acelasi de fiecare data: niciunul.

Am cautat plinatate in gol si am incercat sa dau sens unui non-sens. Cand n-am reusit, m-am inchis cu un lacat si am aruncat cheia. Sper totusi sa o gaseasca cineva. N-am siguranta, am intuitia, dorinta si speranta. Macar atat, nu?

Caut explicatii ca sa-mi gasesc drumul in ceata. Nimeni nu vrea sa le dea. Toti se feresc de "De ce?"-uri. Unii, care in cele din urma se incumeta sa imi raspunda imi spun ceea ce deja stiam. Asa ca, pana la urma nimeni nu stie mai mult decat stiu eu. Ar trebui sa ma faca sa ma simt bine, dar eu nu vreau Pamant, eu vreau Nirvana. Pamantul l-am intors pe toate partile si am alfat din ce e facut, ce caut eu e undeva mai sus.

M-am gandit ca in loc sa merg eu la Nirvana, sa fac sa vina Nirvana la mine. Nu pentru ca sunt lenesa. Asa ca am incetat s-o mai caut si am lasat-o sa mi se descopere. Dureaza un pic cam mult si rabdarea nu-i pentru mine un punct forte.

Intr-o vreme am incetat sa cred in Absolut. Acum ma vad atata de slaba incat m-am intors la Divinitate. Mi-am spus monologul si am cerut ce aveam de cerut. M-am simtit mai bine apoi pentru ca El e un foarte bun ascultator. Nu mi-a aratat Calea, n-am avut o Revelatie, nimic maret. Mi-am gasit doar Pacea. In cele din urma, rugaciunea e tot ce-a ramas omului caruia i-a ramas Nimic.

Stau si vorbesc cu mine. Analizez, pun in balanta. Notiunea de bine si de rau incepe sa nu mai existe. Isi face loc disperarea. Cand esti disperat, ai face orice. Dupa Dispearare urmeaza Depresia: atunci cand in loc sa faci orice te amesteci in cele cotidiene si actionezi ca un robot. Faci pentru ca trebuie, nu pentru ca simti ca ai face acel lucru. Si acel orice care l-ai face in disperare, dispare fara urma in depresie. Te lasa in aer. Iti fura ambitia, iti ingroapa orgoliul si te face 0 ca om. Iti ia orice putere atunci cand pleaca.

Cateodata imi doresc sa nu fi ajuns sa gandesc. Oamenii prosti sunt fericiti pentru ca nu stiu. Si ce ca as fi luata peste picior? As fi in stare sa ma bucur de cel mai banal lucru.

In cele din urma, imi caut fericirea. In momentul de fata e pe un piedestal destul de inalt si nu stiu cum sa urc eu la ea sau s-o fac pe ea sa coboare la mine.